Don’t stop, don’t stop, honey-bunny!

Ora 1:20, sau ceva de genu’. Acu’ cateva minute am ajuns acasa, dar sansele sa adorm sunt 50/50. Nu, nu e de vina examenul care va avea loc peste 10 ore, ci o anume ruda de gradul I care nu are somn. Poate apuc sa mai citesc totsui ceva pentru maine, desi la cat de obosita sunt si cat de boring sunt unele paragrafe, o sa adorm instant, cu toata zarva pe care o face sor-mea.

Ma duc sa mai iau o imbucatura din iepurele de ieri ca a mai ramas un picior. Mi-e foame, mor de somn si imi tre’ neaparat un dush. Dar sunt happy.

Cum a fost? Live. Am stat in fata, in primul rand, atat de aproape de Gaben ca-i simteam precipitatiile si-i vedeam curcubeul in momentele cheie ale vociferarii… vedeam, slow motion, cum i se balangane pleata lui Coco, simteam acordurile lu’ Cristian pana in fundul stomacului nemancat de la ora 5 si timpanele mele faceau ca tobele lui Floyd… you get the point.

Asta asa, mai dupa pauza, ca la inceput o venit unu’ sa faca niste poze si m-a orbit cu blitzurile lui (jur, n-am vazut atatea pe un aparat vreodata, nu ma pricep, dar aveau alea o lumina de ziceai ca-s pentru testat reflexele pana nu le mai ai), si fix in fata mea o stat un ursulet (nush cum sa-i spun, ca era de fapt adorabil, cu trupshorul de 2/2 si freza zburlita… cre’ ca nimeni nu vedea de el, nici publicul, nici trupa… s-o mutat dupa o ora).

O gramada de oameni, gramada. M-am simtit ca in 33 dimineata la 8 fara 20, si totusi, pe la inceput am apucat sa observ genul de lume care era pe-acolo. Cateva figuri familiare, de-ai locului, si cativa cunoscuti rataciti. Coada mare la bai, amandoua. Multi tenesi, it was like tenesi-heaven. Mult fum, care s-a adaugat la gatul iritat si ochii obositi de dinaintea concertului. Am preluat mirosul ambientului… Da’ o fost fain, au cantat si bis, imi plac, mai merg, si cand isi scot album o sa-l cumpar. Don’s stop, don’t stop, honey-bunny… blues!