Slabiciunile mele – prima parte

Am o problema! La fel ca majoritatea femeilor, sunt obsedata de pantofi. Nu, nu e ce va ganditi, nu-s pantofii cu toc, eleganti, pe care-i porti odata in viata (si dup-aia optional: se strica sau nu-i mai poti potrivi cu nimic), desi am si din-aia… ci tenesii. Adidasii. Skater-shoes-ii. Nici eu nu stiu de unde sau de cand am obsesia asta. Apropiatii stiu, masor aproape totul in perechi de tenesi.

Excursie in Grecia la mare: 4 perechi de tenesi. Bilete la Sziget Festival (doua zile): o pereche. Rucsacul acela comod pe care vroiam sa-l cumpar: o pereche jumate. Jacheta de iarna care sa tina forever: doua perechi jumate. Bilet dus-intors spre State: … mai mult de 5 perechi, muuult mai mult. Orice depaseste o pereche ma pune pe ganduri daca merita achizitionat. (mai mult…)

Read More →

Don’t stop, don’t stop, honey-bunny!

Ora 1:20, sau ceva de genu’. Acu’ cateva minute am ajuns acasa, dar sansele sa adorm sunt 50/50. Nu, nu e de vina examenul care va avea loc peste 10 ore, ci o anume ruda de gradul I care nu are somn. Poate apuc sa mai citesc totsui ceva pentru maine, desi la cat de obosita sunt si cat de boring sunt unele paragrafe, o sa adorm instant, cu toata zarva pe care o face sor-mea.

Ma duc sa mai iau o imbucatura din iepurele de ieri ca a mai ramas un picior. Mi-e foame, mor de somn si imi tre’ neaparat un dush. Dar sunt happy.

Cum a fost? Live. Am stat in fata, in primul rand, atat de aproape de Gaben ca-i simteam precipitatiile si-i vedeam curcubeul in momentele cheie ale vociferarii… vedeam, slow motion, cum i se balangane pleata lui Coco, simteam acordurile lu’ Cristian pana in fundul stomacului nemancat de la ora 5 si timpanele mele faceau ca tobele lui Floyd… you get the point. (mai mult…)

Read More →

Hotii de caciuli

Ăștia suntem noi. Noi, adică societatea noastră. Noi ne furăm singuri căciula, având grijă, totodată, să strigăm tare de tot HOOOȚIIIII!!!

Nu te-ai întrebat niciodată, atunci când ai mers în altă țară mai civilizată, de ce e lumea mai calmă? De ce oamenii nu se agită pe stradă? De ce lucrurile merg mai bine?

Merg mai bine pentru că fiecare își vede de treaba lui, încercând s-o facă mai bine. Nu cel mai bine. Ci în limita posibilităților sale, cât mai bine.

Și asta e diferența fundamentală între noi și alții, nu atracțiile turistice, șosele mai late și autostrăzile din belșug. Astea sunt consecințe. (mai mult…)

Read More →

Domnisoara N si dimineata de dupa

Parul ii unduia usor pe umerii paltonului si, din spate, silueta parea cunoscuta. Insa in aglomeratia de pe strazile din Lipscani, la ora pranzului, orice era posibil.

Nu i-am mai acordat atentie pana cand s-a oprit sa se uite intr-o vitrina, si atunci am zarit-o din profil.

Daca patesc iar ca data trecuta, mi-am zis, o sa-mi scada simtitor stima de sine, asa ca mi-am aprins o tigara si m-am oprit langa peretele unei case. Mizam pe faptul ca e prea absorbita de broderiile din vitrina, si nu se uita in spate.

Socoteala de-acasa…

Read More →

Antrenandu-ne pentru fericire

Facem tot felul. Ne imbracam, crezand ca asta ne defineste in ochii celorlalti. Ne ipocrizim ca o muratura, in sufletul nostru, crezand ca asta va fi arma noastra secreta; ca rautatile noastre ne tin in viata, sunt elixirul magic, regele plantelor, sursa de energie pentru scutul nostru protector.

Dar, de fapt, antrenandu-ne atata pentru fericire, uitam de ce, pierdem scopul din vedere, si ramanem doar cu vise neimplinite, cu sageti otravite infipte in noi, cu rani necicatrizate, cu obida.

Mai mult, ramanem cu ignoranta, cu visele uitate, cu ratarea momentului, pentru ca eram prea ocupati sa facem poze.

Si, desigur, cu gandurile notate in agenda primita de la Tarom, ca nu cumva sa zboare.

Read More →

Amnezii culinaro-lexice

Oare sunt singurul sătul de atâta bacon în mâncare? Îmi arde buza după o costiță, da’ nu se mai face. La alimentară, bacon. La Mc, bacon. La cârciumă, bacon.

De mult n-am mai auzit un cuvânt care să sune așa tembel.Bacon. E beicăn!!

Odată, la un real, am cerut expres costiță. S-a uitat tanti de 40 de ani care a crescut numai cu champinioane de după ploaie la mine, nedumerită: costiță? N-avem!
Bacon? Bacon avem.

Azi, într-un meniu scria cartofi țărănești cu bacon. Eu am cerut, apăsat, cartofi țărănești cu costiță, la care chelnerița se uită la mine zâmbind oarecum fericită: sunteți primul client care nu zice bacon. Deci nu sunt singur.

Hai să nu mai cerem bacon. Să cerem costiță, mama ei de costiță!

Read More →

Domnisoara N

Mai bine tăceam. Din toată coada la bilete, m-am trezit eu să strig la cel ce se băga în față, și-l bănuiam de pilos. S-a întors spre mine și mi-a arătat legitimația de servici… Omul lucra acolo! Murmure, priviri dezaprobatoare din coadă, de parcă aș fi fost nu știu ce scandalagiu.

În spatele meu, nu remarcasem până atunci, era o tipă cu palton lung, de tweed, un fular colorat în tonuri calde, brunetă. Mi-a prins privirea și a dat din cap aprobator. I-am mulțumit, tot din priviri, și mi-am reluat locul în coadă.

Îmi era rușine. Era una din zilele alea în care mă îmbracam doar ca să nu-mi fie frig, cu o vestă de un albastru decolorat, un tricou roșu pe sub, o geacă neagră peste. Ea, fular, mănuși, toată o armonie și un ton. (mai mult…)

Read More →

Din ’89

Aveam 8 ani la Revoluție, și într-o noapte m-a dus tata în piața Operei, să țin minte toată viața.

A parcat în spatele parcului de lângă hotelul Continental, și am mers de acolo pe jos. Înainte de intrarea în parcarea de azi de la Modex era un cordon de oameni care te verificau să n-ai arme, și imediat ce am trecut de ei am simțit nebunia.

Tata m-a ridicat pe umeri, să văd mai bine scena. Lângă noi era un TAB cu oameni cățărați pe el, la balconul Operei vorbeau niște domni, nu-mi aduc aminte cine și ce ziceau. Pe mine m-a lăsat mut imaginea pieței, ticsită de oameni. Nu cred că era literalmente loc să arunci un ac. Incredibil, și înmărmuritor. (mai mult…)

Read More →

Semi-turist in Romania, partea I

Ca să încep cu începutul, m-am călătorit duminică până la Sinaia, cu treabă.

Prima dată mi-am zis că merg cu mașina, dar după câteva secunde mi-am amintit că tot ce înseamnă DN între Sibiu și Brașov (ruta cea mai scurtă din Timișoara) e în lucru, cu semafoare. OK, există și trenuri. Legătură bună din Arad, Inter City, am zis că o sa merg boierește.

Ce să vezi… vagoane noi nouțe, dar gândite pentru drumuri de maxim 3 ore, nu 9, câte am făcut eu. De ce? Păi cum naiba sa mergi 9 ore înghesuit în scaun, fără să-ți poți întinde picioarele?? Pentru că era vagon fără compartimente, un culoar pe mijloc, stânga-dreapta grupe de 4 scaune, 2-2 față-n față, cu măsuță în mijloc, și foarte apropiate. CHIN! (mai mult…)

Read More →

Hai la mulți ani!

… și sănătate. Și un an de zece ori mai bun și mai plin decât ăsta. Nici ăsta nu a fost rău, dar se poate mult mai bine, pe ici pe colo. Vreau totuși să le mulțumesc prietenilor mei că mă ajută să rămân normal la cap. Prieteni noi sau vechi, dar cu care am legat relații foarte strânse.

Mulțumesc! Nu o uit eu nici pe mama, care mă susține în tot ce fac, oricât de stupid ar fi! Mulțumesc mama! Și îți mulțumesc ție, cititorule, care mi-ai fost alături! Hai că ne citim la anu’.

Read More →