Slăbiciunile mele – a doua parte

Fiecare om cu slăbiciunile lui. Eu ştiu că m-aş holba non stop la oameni blonzi (sau roşcaţi, dar ei sunt prea puţini şi am aşa rar ocazia să fac chestia asta, dar recunosc… nu ratez nici roşcaţii, ăia naturali plus-minus pistrui, zic) şi că mi-aş umple casa cu teneşi dacă aş avea resurse, financiare adică, chiar numai să mă uit la ei.

Pe lângă acestea, mai mult sau mai puţin dubioase, fiecare avem chestii cu care ne-am îndopa până la greaţă, nu? Eu sunt o mică gurmandă, pentru mine a mânca e o plăcere, mai ales că uneori am impresia că papilele mele gustative sunt în extaz la fiecare îmbucătură. Dar asta şi la mâncarea obişnuită, nu numai la iepure la cuptor sau pui cu portocale sau ce-ştiu-eu-ce-cu-usturoi. Pot să mă bucur şi de un senvici, atâta timp cât nu se simte că-i expirat. Şi totuşi am câteva chestii pe care le-aş gusta până mi se face rău.

Măslinele. Pe primul loc, ever. Nu le refuz. Am fost odată la o prietenă acasă şi m-a întrebat dacă vreau să mânc ceva, şi i-am spus că “măsline”. Şi avea! Nu mai ştiu dacă i-am mai lăsat şi ei, dar ştiu că m-am îndopat şi atunci. În principiu îmi plac toate, dar preferatele mele din toate timpurile sunt cele verzi cu gogoşarul băgat în gaură. Nu pot să recunosc că am ajuns în stadiu în care am fantezii cu măsline, în care eu alerg pe câmp într-o parte, şi vine măslina de pe cealaltă parte a dealului în slow motion, cu picioruşe mici şi verzi şi cu gogoşarul pe-afară, nu de alta, dar nu aş ştii cum se termină… (mai mult…)

Read More →

Nu sunt o persoană “ecologică”. Sincer…

Şi îmi place să cred că nici ipocrită nu-s. O, hai să salvăm planeta-eta-eta. Planetă, my ass…
Eu de când mă ştiu îmi opresc în fiecare seară monitorul (de la buton), dar asta fiindcă mă enervează că bârâie. La fel şi prelungitorul cu bec şi întrerupător. Iar de când cu explodatul calculatorului din cauza oscilaţiilor de tensiune, ţin calculatorul oprit din spate (înainte îl opream doar când îmi aduceam aminte, de asta s-a şi întâmplat evenimentul).

Opresc centrala când plec de-acasă, dar asta doar pentru că e scump kilowatt-ul, la fel şi gazul, mi s-a spus, şi totuşi dacă nu-s spre 26 de grade în casă în timp ce eu sunt în ea nu pot să gândesc foarte clar. Nu, să am mai multe haine şi perechi de şosete pe mine nu-i o soluţie. Mă sufoc. Na… uneori se mai trezeşte câte un deştept şi ne taie curentul, atunci e trist, că nici apă caldă n-am. (mai mult…)

Read More →

Alcoolul, bărbaţii şi maşinile

…mă fac să borăsc uneori. Trebuie să recunosc că aceste trei lucruri sunt obiectul senzaţiilor mele de greaţă supremă.
Cu alcoolul nu am o istorie lungă, şi au fost numai 3 dăţi când am fost muci de beată, dintre care numai una din ele este însoţită de o poveste funny cu final relativ fericit. Pentru mine. Nefericit pentru vecinii de sub mine cărora le-am decorat fereastra cu salată bulgărească.

În rest beau cu moderaţie sau cât mă ţine portofelul şi chiar nu-s o persoană sensibilă, nu mi se face rău de obicei şi mahmureala se întâmplă doar după vodkă. Am tot auzit de alcohol killer şi simt că-l doresc acum. Azi m-a încercat toată ziua această senzaţie de mahmureală (cu tot cu durere de cap) şi mi s-a spus că am avut o faţă care exprima greaţă şi lipsa dorinţei de a mai trăi, care sincer reflecta felul în care mă simţeam fizic, deşi eu nu eram deloc nefericită sau sictirită. (mai mult…)

Read More →

Despre iepurasi

Coborî din tramvai şi se uită în jur. Vântul îi flutura urechile şi puful fin. Venea o furtună, se vedea şi după nori. Lumea se uita la ea derutată, parcă. Clar, nu era în centrul Tokio-ului, unde n-ar fi spus nimeni nimic. Un băieţaş de cartier cu turmă strigă ofensiv “Iepuraş, ce faci la cină? Hai pe la mine să te gătesc!”. Iepuraşul refuză. În gând. Pe expresia feţei nu se observă nici enervare, nici amuzament. “Proştii” gândi. Se opri în faţa clădirii.

Ştia că trebuie să urce, dar ştia că e opţional în acelaşi timp. Mai citi o dată biletul, să fie sigură de adresă şi scop: “Grupul terapeutic pentru persoanele cărora le plac animălăuţele”, Strada X, Numărul N”. Da, “animălăuţe”! Intră pe uşa imensă direct într-o curte. O babă care săpa o grădină se uită la ea şi îi arătă cu degetul “după colţ”. Păşi mic. Călcă într-un gunoi moale, dar trecu mai departe ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Pe uşa scria “Grupul terapeutic pentru persoanele cărora le plac animăluţele”. Încă putea să se întoarcă. Dar deschise încet uşa. Înăuntru, un grup, în cerc, pe nişte scaune, care după părerea ei erau tare incomode. Din lemn. (mai mult…)

Read More →

Drumul spre posta trece pe lângă grădiniţă

Azi n-am avut chef să mă trezesc tocmai pentru că ştiam că trebe să merg la posta. Mi s-a scurs toată dorinţa de a trăi… Urât. Dar trebuia şi m-am dus. De obicei drumurile astea spre posta romana sunt ca un fel de călătorie de iniţiere. Scârba mi se alătură abia la sfârsitul ei. Ah na, nu pot să spun sincer că mi-e scârbă de ţara asta, dar uneori simt un puternic dispreţ şi dezgust, mai ales faţă de funcţionarii publici (şi alţi angajaţi ai statului). Şi cum mergeam eu spre posta, am luat-o pe scurtătură.

Eh, amintirile copilăriei mele, am trecut pe lângă grădiniţă. Zilele astea oricum au fost un reminder constant, cu toata zăpada & stuff. Ştiu când eram mică (acum vreo 20 de ani) ai mei mă trezeau dimineaţa de tot, mă îmbrăcau pe jumătate adormită fiind, mă luau în braţe să plecăm. Şi în zilele cu zăpadă, oricât de adormită aş fi fost mă trezeam instantaneu la marea albă şi neatinsă care mi se desfăşura în faţa ochilor şi o zbugheam din braţele lui taică-miu şi începeam să fac urme pe zăpada neatinsă. (mai mult…)

Read More →

Mi-au îngheţat crengile

… în timp ce aşteptam tramvaiul. Şi culmea, soarele îmi bătea fix în ochi fără vre-un efect de încălzire, şi dacă mă întorceam cu spatele la el vântul (extrem de rece) îmi dădea jos gluga şi îmi sufla tot fix în ochi. Lipsită de comfort situaţie. Cred că nici n-am aşteptat aşa de mult tramvaiul, dar ştiţi teoria relativităţii.

Până la urmă a venit. În tramvai, înainte să-mi scot cartea mă uitam la mâinile mele reci şi roşii şi mi-am amintit de moartea prin îngheţ (despre care am citit pentru ultimul examen). Degeraţii sunt roşii-roşii. Şi mi-a trecut prin minte o întrebare: oare care-i cauza morţii ălora de mor în avalanşă? Să fie asfixia cea care le vine de hac?

Şocul termic? Îngheţul, fractura de craniu sau de coloană vertebrală sau orice altă fractură care duce la hemoragie masivă? Mai multe? Mi-a trecut repede şi mi-am deschis cartea. În timp ce stătea tramvaiul la un semanfor, m-am uitat în jurul meu. În faţa mea era un băiat cu cele mai finuţe mâini pe care le-am văzut vreodata la un reprezantant masculin. (mai mult…)

Read More →

Private number

Vederea unui private number pe ecranul telefonului mobil nu-mi produce nici un fel de sentiment. Nu răspund, nu-s interesată. Indiferenţa e la ea acasă în momentul ăla. Mai ales dacă apelul e făcut în jurul orei 3-4-5 a.m., din experienţă asta e ora la care mă sună unii ecşi beţi (sau nu) sau ecşii beţi ai altora care au greşit numărul. Sincer, nu-s curioasă şi nici neliniştită “că dacă o fi ceva important”.

Prietenii îmi ştiu numărul alternativ de mobil. Pe fix răspund rar, chiar dacă sună. Ceea ce nu ştiu oamenii normali (cei care nu-mi sunt apropiaţi) e că am capacitatea de a adormi instantaneu dacă sunt trezită din somn (pe lângă cea de a adormi instant oriunde/oricând) şi de asta nici nu mă supăr pe prieteni când îmi deranjează somnul, pe lângă faptul că de multe ori îi confund cu alarma sau nu-mi amintesc că am vorbit cu ei. Rar, când mă plictisesc şi nu e dimineaţa de tot mai răspund, sau dacă nu-s singură pun pe respectivul să facă pe secretara. (mai mult…)

Read More →

Movie week

Hehe, toată săptămâna trecută m-am uitat la filme, 13 în total. Nu sunt maniacă cu Oscarurile, deci nu despre ele e vorba. Îmi propusesem să văd mai multe, dar… somnul şi ieşitul în oraş. Ca şi concluzii: sunt fană Seth Rogen (absolut), fană Wes Anderson şi last but not least fană Bergman (Ingmar that is, deşi n-am vazut aşa multe filme de el). Din toate astea 13 cred că numai două mi-au dat feelingul de porcărie, asta în comparaţie cu restul. Aşa că:

Din categoria Seth Rogen: Pinapple Express, Superbad, The 40 Year Old Virgin. La primul cred că am râs cel mai mult şi e şi favoritul meu din toate filmele cu el (urmat de Knoked Up pe care l-am văzut atunci când a apărut), dar toate sunt funny. (mai mult…)

Read More →

Slabiciunile mele – prima parte

Am o problema! La fel ca majoritatea femeilor, sunt obsedata de pantofi. Nu, nu e ce va ganditi, nu-s pantofii cu toc, eleganti, pe care-i porti odata in viata (si dup-aia optional: se strica sau nu-i mai poti potrivi cu nimic), desi am si din-aia… ci tenesii. Adidasii. Skater-shoes-ii. Nici eu nu stiu de unde sau de cand am obsesia asta. Apropiatii stiu, masor aproape totul in perechi de tenesi.

Excursie in Grecia la mare: 4 perechi de tenesi. Bilete la Sziget Festival (doua zile): o pereche. Rucsacul acela comod pe care vroiam sa-l cumpar: o pereche jumate. Jacheta de iarna care sa tina forever: doua perechi jumate. Bilet dus-intors spre State: … mai mult de 5 perechi, muuult mai mult. Orice depaseste o pereche ma pune pe ganduri daca merita achizitionat. (mai mult…)

Read More →

Don’t stop, don’t stop, honey-bunny!

Ora 1:20, sau ceva de genu’. Acu’ cateva minute am ajuns acasa, dar sansele sa adorm sunt 50/50. Nu, nu e de vina examenul care va avea loc peste 10 ore, ci o anume ruda de gradul I care nu are somn. Poate apuc sa mai citesc totsui ceva pentru maine, desi la cat de obosita sunt si cat de boring sunt unele paragrafe, o sa adorm instant, cu toata zarva pe care o face sor-mea.

Ma duc sa mai iau o imbucatura din iepurele de ieri ca a mai ramas un picior. Mi-e foame, mor de somn si imi tre’ neaparat un dush. Dar sunt happy.

Cum a fost? Live. Am stat in fata, in primul rand, atat de aproape de Gaben ca-i simteam precipitatiile si-i vedeam curcubeul in momentele cheie ale vociferarii… vedeam, slow motion, cum i se balangane pleata lui Coco, simteam acordurile lu’ Cristian pana in fundul stomacului nemancat de la ora 5 si timpanele mele faceau ca tobele lui Floyd… you get the point. (mai mult…)

Read More →