Alcoolul, bărbaţii şi maşinile

…mă fac să borăsc uneori. Trebuie să recunosc că aceste trei lucruri sunt obiectul senzaţiilor mele de greaţă supremă.
Cu alcoolul nu am o istorie lungă, şi au fost numai 3 dăţi când am fost muci de beată, dintre care numai una din ele este însoţită de o poveste funny cu final relativ fericit. Pentru mine. Nefericit pentru vecinii de sub mine cărora le-am decorat fereastra cu salată bulgărească.

În rest beau cu moderaţie sau cât mă ţine portofelul şi chiar nu-s o persoană sensibilă, nu mi se face rău de obicei şi mahmureala se întâmplă doar după vodkă. Am tot auzit de alcohol killer şi simt că-l doresc acum. Azi m-a încercat toată ziua această senzaţie de mahmureală (cu tot cu durere de cap) şi mi s-a spus că am avut o faţă care exprima greaţă şi lipsa dorinţei de a mai trăi, care sincer reflecta felul în care mă simţeam fizic, deşi eu nu eram deloc nefericită sau sictirită. (mai mult…)

Read More →

Despre iepurasi

Coborî din tramvai şi se uită în jur. Vântul îi flutura urechile şi puful fin. Venea o furtună, se vedea şi după nori. Lumea se uita la ea derutată, parcă. Clar, nu era în centrul Tokio-ului, unde n-ar fi spus nimeni nimic. Un băieţaş de cartier cu turmă strigă ofensiv “Iepuraş, ce faci la cină? Hai pe la mine să te gătesc!”. Iepuraşul refuză. În gând. Pe expresia feţei nu se observă nici enervare, nici amuzament. “Proştii” gândi. Se opri în faţa clădirii.

Ştia că trebuie să urce, dar ştia că e opţional în acelaşi timp. Mai citi o dată biletul, să fie sigură de adresă şi scop: “Grupul terapeutic pentru persoanele cărora le plac animălăuţele”, Strada X, Numărul N”. Da, “animălăuţe”! Intră pe uşa imensă direct într-o curte. O babă care săpa o grădină se uită la ea şi îi arătă cu degetul “după colţ”. Păşi mic. Călcă într-un gunoi moale, dar trecu mai departe ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Pe uşa scria “Grupul terapeutic pentru persoanele cărora le plac animăluţele”. Încă putea să se întoarcă. Dar deschise încet uşa. Înăuntru, un grup, în cerc, pe nişte scaune, care după părerea ei erau tare incomode. Din lemn. (mai mult…)

Read More →