Antrenandu-ne pentru fericire

Facem tot felul. Ne imbracam, crezand ca asta ne defineste in ochii celorlalti. Ne ipocrizim ca o muratura, in sufletul nostru, crezand ca asta va fi arma noastra secreta; ca rautatile noastre ne tin in viata, sunt elixirul magic, regele plantelor, sursa de energie pentru scutul nostru protector.

Dar, de fapt, antrenandu-ne atata pentru fericire, uitam de ce, pierdem scopul din vedere, si ramanem doar cu vise neimplinite, cu sageti otravite infipte in noi, cu rani necicatrizate, cu obida.

Mai mult, ramanem cu ignoranta, cu visele uitate, cu ratarea momentului, pentru ca eram prea ocupati sa facem poze.

Si, desigur, cu gandurile notate in agenda primita de la Tarom, ca nu cumva sa zboare.

Read More →

Amnezii culinaro-lexice

Oare sunt singurul sătul de atâta bacon în mâncare? Îmi arde buza după o costiță, da’ nu se mai face. La alimentară, bacon. La Mc, bacon. La cârciumă, bacon.

De mult n-am mai auzit un cuvânt care să sune așa tembel.Bacon. E beicăn!!

Odată, la un real, am cerut expres costiță. S-a uitat tanti de 40 de ani care a crescut numai cu champinioane de după ploaie la mine, nedumerită: costiță? N-avem!
Bacon? Bacon avem.

Azi, într-un meniu scria cartofi țărănești cu bacon. Eu am cerut, apăsat, cartofi țărănești cu costiță, la care chelnerița se uită la mine zâmbind oarecum fericită: sunteți primul client care nu zice bacon. Deci nu sunt singur.

Hai să nu mai cerem bacon. Să cerem costiță, mama ei de costiță!

Read More →